Guvernul României, printr-o hotărâre de guvern, a declarat anul 2017 drept „Anul Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz — 100”, dedicat comemorării a 100 de ani de la sacrificiul ostaşilor români în luptele ce au avut loc în aceste localități în timpul Primului Război Mondial.
U.A.T. Municipiul Tecuci organizează vineri, 11 august 2017, la Monumentul Cercetașilor din Parcul Central „Alexandru Ioan Cuza”, o ceremonie de omagiere a eroilor care au căzut în luptă sau în prizonierat în timpul primei conflagrații mondiale.
Programul manifestării:
11:00 – Intonarea Imnului de Stat al României
– Slujba religioasă de comemorare
– Alocuțiuni
– Decernare plachetă omagială dedicată memoriei eroilor căzuți în Marele Război
– Aprindere de candele și lumânări
– Depunere de coroane
Serviciul Comunicare – Registratură
Primăria municipiului Tecuci


