Stadionului municipal Tecuci – viitoare bază sportivă


Stadionul-Municipal-Tecuci-baza-sportiva-2019

Perspective pentru construirea unei baze sportive noi pe amplasamentul Stadionului municipal Tecuci.

 
În cadrul dosarului de candidatură, depus de Guvernul României pentru organizarea la București a unor meciuri din cadrul Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020, România și-a asumat construirea și modernizarea unui număr de 400 de terenuri de fotbal.

Stadionul din Tecuci îndeplinește condițiile de amplasament și dimensiuni pentru asigurarea funcțiunilor necesare construirii unei Baze sportive tip 1.

În data de 11.06.2019, UAT Municipiul Tecuci a trimis către Compania Națională de Investiții – Direcția Investiții / Departamentul Sport, Învățământ și Cultură o solicitare pentru includerea Stadionului din Tecuci ca obiectiv de investiții, Bază sportivă de tip 1 din cadrul Subprogramului „Complexuri sportive”, Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social.

Răspunsul primit din partea CNI arată că, în vederea realizării obiectivului de investiții: Construire Bază sportivă tip 1, sunt necesare atât aprobarea Ministerului Tineretului și Sportului cât și promovarea unei hotărâri de guvern, pentru desființarea și demolarea actualei baze sportive.

După obținerea acordului de principiu din partea Consiliului local, la nivelul UAT se vor realiza demersurile necesare pentru a asigura includerea Stadionului din Tecuci pe lista obiectivelor finanțate de Compania Națională de Investiții.

Serviciul Comunicare – Registratură
Primăria municipiului Tecuci


Comentariile sunt închise.