Doua proiecte cu finanțare din fonduri europene au intrat în implementare


Proiecte finanțare fonduri europene

    Încă 2 proiecte cu finanțare din fonduri europene au intrat în implementare în municipiul Tecuci

Astăzi, 20 februarie 2019 , au fost semnate contractele, cu finanțare din fonduri europene, pentru refacerea clădirilor aparținând unor instituții de învățământ din municipiul Tecuci.

Este vorba de 2 proiecte intitulate:

  • Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din Municipiul Tecuci Școala Gimnazială „Dimitrie Sturdza”, Ateliere și Sala de sport, proiect cu valoare totală de 1.153.783,88 lei;
  • Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din Municipiul Tecuci – Liceul Tehnologic „Elena Caragiani” proiect cu o valoare totală de 1.544.286.18 lei.

Finanțările au fost obținute în cadrul Programului Operațional Regional, Axa Prioritară: Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Operațiunea: Creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale, clădirile publice și sistemele de iluminat public, îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari.

Lucrările de intervenție prevăzute în cele două proiecte:

  • Lucrări de reabilitare termică – anvelopare;
  • Înlocuirea tâmplăriei;
  • Termoizolare planșeu;
  • Sisteme alternative de obținere a energiei – centrală pe biomasă;
  • Sistem de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii;
  • Refacere finisaje interioare în zonele de intervenție;
  • Reparare elemente constructive fațadă care prezintă potențial pericol de desprindere;
  • Reparare acoperiș/terasă;
  • Reparare trotuare de protecție;
  • Creare facilități pentru persoane cu dizabilități.

Până la această dată, Primăria municipiului Tecuci a semnat contracte de  finanțare din fonduri europene pentru 10 proiecte, cu o valoare estimată de peste 42 milioane lei.

În viitorul apropiat se va semna finanțarea și pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din Municipiul Tecuci – Serviciul Administrativ, strada „Elena Doamna”, nr. 1, proiect în valoare  de 639.801.68 lei.    

 Biroul Fonduri Europene    

 Primăria municipiului Tecuci  


Comentariile sunt închise.