Primăria Tecuci dorește o implicare activă a cetățeanului în spațiul deciziei de interes public


  • Primăria Tecuci dorește o implicare activă a cetățeanului în spațiul deciziei de interes public

În ziua de 05.09.2017, începând cu ora 10:00, a avut loc în Sala de ședințe a Consiliului local  dezbaterea publică legată de proiectul de act normativ:

 „Modificarea Normelor de salubritate si a Normelor de igiena din municipiul Tecuci”

La dezbatere au participat cetățeni din municipiul Tecuci, angajați ai U.A.T. și ai instituțiilor subordonate, consilieri locali, reprezentanți ai Companiei de Utilități Publice, ai asociațiilor de proprietari, activiști în organizații locale de interes public.

Discuțiile, pornind de la prevederile actului normativ supus dezbaterii, au fost animate și au atins aspecte diverse cuprinse în acest proiect.

Părerile au fost unanime că scopul acestui act normativ este de a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor orașului nostru.

Din păcate, nu a fost simțită prezența presei locale care ar fi putut constitui o altă voce a cetățeanului în punctarea aspectelor perfectibile din actul normativ analizat.

Demersul de a institui norme mai clare de conviețuire socială va trebui dublat, cu perseverență,  de efortul de a urmări respectarea   lor.  Alături de autoritățile statului, fiecare cetățean al orașului nostru  își are rolul său.

Reamintim că proiectul poate fi găsit pe site-ul www.primariatecuci.ro și la sediul instituției din strada 1 Decembrie 1918, nr. 66.

 Recomandările scrise ale cetățenilor cu privire la materialul supus dezbaterii publice pot fi depuse la Biroul Relații Publice din cadrul Primăriei, transmise prin fax la numărul de telefon 0236/816054 sau în format electronic la adresa de e-mail: registratura@municipiultecuci.ro.

Materialele supuse dezbaterii publice:

09.08.2017- Anunt dezbatere publica proiect act normativ . Descarcă documentul de AICI

09.08.2017- Proiect de act normativ . Descarcă documentul de AICI                                    

                                     

                                                     Serviciul  Comunicare – Registratură

                                                                 Primăria municipiului Tecuci


Comentariile nu sunt permise.