Administrația intervine cu lucrări de umplere a gropilor din carosabil


Lucrări de umplere gropi

Precipitațiile căzute și lucrările de deszăpezire a drumurilor au produs o deteriorare tot mai pronunțată a carosabilului.

 
Condițiile meteorologice și temperatura la sol nu permit desfășurarea unor lucrări de plombare conforme cu normativele în vigoare.

Administrația a hotărât să intervină cu lucrări provizorii, de umplere a gropilor din carosabil cu o mixtură de asfalt mărunțit și dolomit, pentru a preîntâmpina, pe cât posibil, evenimente rutiere nedorite.

Dorim să asigurăm cetățenii că lucrările de plombare propriu-zise se vor desfășura după încheierea sezonului rece, la temperaturi de peste 5⁰ Celsius și în absența fenomenelor de ploaie sau ceață.

Birou Cadastru, Fond Locativ, Drumuri
Primăria municipiului Tecuci


Comentariile sunt închise.