Clarificări – referitoare la derularea proiectului Șansa T


Proiectul-Sansa-T-2020-Tecuci

Toți membrii Grupului Țintă al proiectului ”Șansa T” îndeplinesc condițiile de eligibilitate!

 
  Drept la replică
la dezinformările publicate pe site-ul Ziarul Tecucean astăzi, 31 ianuarie 2020, în articolul ”Beneficiarii proiectului Şansa T – Alţii decât grupul ţintă”  

    Echipa de proiect ”Șansa T” nu poate rămâne indiferentă la dezinformările pe care Ziarul Tecucean le împrăștie în mediul online prin ultimul articol publicat, motiv pentru care venim cu informații reale, scurte și ușor de înțeles.

   1. Proiectul ”Șansa T” este un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, desfășurat de către Primăria Municipiului Tecuci și Școala Gimnazială ”Nicolae Bălcescu”.

   2. Proiectul ”Șansa T” este implementat în cartierul ”Nicolae Bălcescu” din Municipiul Tecuci, județul Galați, România.

   3. Pentru ca o persoană să poată participa la oricare dintre acțiunile proiectului trebuie să prezinte documente justificative prin care să demonstreze că îndeplinește anumite condiții.

   4. Condițiile sunt următoarele:
      a) Să aibă domiciliul în cartierul ”Nicolae Bălcescu” din Municipiul Tecuci;
      b) Să facă parte dintr-una dintre categoriile de mai jos:
          • este persoană aflată în risc de sărăcie, adică persoană care are un venit disponibil echivalat situat sub pragul riscului de sărăcie, care este stabilit la 60% din venitul mediu disponibil echivalat național, după transferurile sociale;
          • trăiește într-o gospodărie cu o intensitate extrem de redusă a activității, persoane cu vârsta cuprinsă între 0-59 ani care locuiesc în gospodării în care adulții (cu vârsta între 18-59 ani) au lucrat în anul anterior la mai puțin de 20% din potențialul lor total;
         • se confruntă cu deprivarea materială severă, adică îndeplinește 4 din cele 9 puncte de mai jos – nu își poate permite:

– să plătească chiria sau facturile la utilități;
– să asigure încălzirea adecvată a locuinței;
– să facă față unor cheltuieli neprevăzute;
– să mănânce carne, pește sau un echivalent proteic în fiecare zi;
– o săptămână de vacanță (departe de casă);
– un autoturism;
– o mașină de spălat;
– un TV color;
– un telefon mobil.

   5. Dacă, în urma prezentării documentelor justificative, o persoană dovedește că are domiciliul în cartierul ”Nicolae Bălcescu” și că se încadrează într-una dintre condițiile de la punctul b), atunci ea devine eligibilă pentru a se înscrie în proiect;

   6. După ce persoana în cauză completează documentele specifice de înscriere în proiect, aceasta devine membru al Grupului Țintă și poate participa la activitățile proiectului.

   7. Proiectul ”Șansa T”, asemenea tuturor proiectelor din cofinanțate din FSE prin POCU, este monitorizat, în timpul implementării, de către angajați, specialiști și profesioniști, ai Organismelor Intermediare Regionale din subordinea Autorității de Management a Programului Operațional Capital Uman 2014-2020.

8. Toate persoanele înscrise în Grupul Țintă al proiectului ”Șansa T” îndeplinesc condițiile de eligibilitate!

În speranța că informațiile prezentate mai sus sunt ușor de înțeles de către oricine, clare și fără interpretări, să facem corectările acum!

  •    Ziarul Tecucean: ”Grupul ţintă al proiectul sunt localnicii tecuceni. Sau ar trebui să fie”
    Răspuns: FALS! Grupul țintă al proiectului sunt localnicii tecuceni, cu domiciliul în cartierul ”Nicolae Bălcescu”, Municipiul Tecuci, care s-au înscris prin completarea documentelor de apartenență la Grupul Țintă. (A se vedea punctul 3-8)
  •   Ziarul Tecucean: ”De la vorbă la fapt este cale lungă. Ţepenii, beneficiari ai proiectului”
    Răspuns: Toate persoanele înscrise în Grupul Țintă al proiectului ”Șansa T” au prezentat documente justificative prin care au demonstrat îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, toți făcând dovada existenței formelor legale de domiciliere în cartierul ”Nicolae Bălcescu”, Municipiul Tecuci.
  •    Ziarul Tecucean: ”Aproape toţi angajaţii Poştei Tecuci sunt prezenţi la cursuri în Bălcescu”
    Răspuns: Proiectul ”Șansa T„ nu este destinat angajaților ”Poștei Tecuci”, ci locuitorilor din cartierul ”Nicolae Bălcescu”, Municipiul Tecuci. De asemenea, oricine îndeplinește condițiile de eligibilitate și completează dosarul de înscriere în Grupul Țintă poate participa la activitățile proiectului!
  •    Ziarul Tecucean: ”Secretarul acestui proiect ocupă aceeaşi funcţie, de secretar, şi la şcoala din comuna Ţepu.”
    Răspuns: Nu există secretar în proiectul ”Șansa T„! Organigrama proiectului, așa cum a fost aprobat și finanțat încă din 2017, nu prevede poziția de secretar de proiect!
  •    Ziarul Tecucean: ”Ar dori şi restul populaţiei, contribuabilii municipiului, să participe şi să aibă foloase de pe urma acestui proiect, în valoare de 17.620.467,72 lei. Unde trebuie să se înscrie? La partid?”
    Răspuns: Aici trebuie să venim cu o veste foarte tristă!

Opiniile și curiozitățile transmise prin intermediul site-ului ”Ziarul Tecucean” nu reprezintă opinia pe care o are ”restul populației” din Municipiul Tecuci! Vă informăm că mințile oamenilor nu pot fi citite! În altă ordine de idei, proiectul ”Șansa T” nu are nicio afiliere politică, iar modalitatea de înscriere în Grupul Țintă este descrisă mai sus!

  • Documentul oficial poate fi descărcat de AICI

Total Page Visits: 354 - Today Page Visits: 3

Comentariile sunt închise.