Clarificări privind indexarea taxelor și impozitelor pentru anul fiscal 2020


Clarificari-indexare-taxe-impozite-Tecuci-2019

   Joi, 25 aprilie 2019, ora 16 în Sala de ședințe a Primăriei va avea loc dezbaterea publică privind  indexarea impozitelor și taxelor locale care constau într-o anumită sumă în lei sau care sunt stabilite pe baza unei anumite sume în lei.

 
Conform art.491, alin.(1) din Legea 227/215 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, există obligativitatea ca până la 30 aprilie să fie aprobată, prin Consiliul local, indexarea cu rata inflației stabilită pentru anul precedent.

Rata inflației pentru anul 2018, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și  Ministerului Dezvoltării Regionale și  Administrației Publice, este de 4,3%.

Exercițiul bugetar pentru anul 2018 se încheie la 30 aprilie 2019.

În cazul în care, această indexare cu rata inflației nu este votată de Consiliul local cu minim 3 zile înainte de încheierea exercițiului bugetar,  indexarea de 4,3% ar urma să se aplice nivelurile maxime prevăzute de  Codul Fiscal  aflat în vigoare.

Acest fapt ar fi în defavoarea cetățenilor municipiului Tecuci pentru care impozitele aprobate se situează aproape de limita minimă stabilită  de Codul Fiscal.

De exemplu, pentru clădirile rezidențiale, limitele stabilite de Codul Fiscal sunt între 0,08%  – 2% din valoarea impozabilă a clădirii, iar la Tecuci se aplică un coeficient de 0,09% din valoarea impozabilă a  clădirii.

În concluzie, aplicarea acestei indexări nu este o decizie a administrației publice locale ci este o reglementare impusă prin Codul Fiscal și este în acord cu interesele cetățenilor municipiului Tecuci.

 

Serviciul Venituri și Executare Silită
Primăria municipiului Tecuci


Comentariile sunt închise.