26 iunie – Ziua Drapelului


Ziua-Drapelului-National-Tecuci-2018

Prin Legea 96 din 20 mai 1998,  ziua de 26 iunie a fost proclamată, în România, drept Ziua Drapelului Național.

În conformitate cu această lege,  această zi trebuie  marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizare unor programe și manifestări cultural educative în scopul cunoașterii istoriei patriei. 

Drapelul este un simbol național care de-a lungul istoriei a însuflețit sufletul românesc în momente de cumpănă sau de bucurie.

Primaria-Municipiului-Tecuci-ziua-drapelului-2018

Drapelul României poate fi arborat oricând, fără constrângeri, de persoane fizice la domiciliul sau reşedinţa lor sau de persoane juridice la sediile acestora.

Cele trei culori ale tricolorului s-au regăsit pe steaguri sau stindarde încă din vremea lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul dar abia în timpul Revolutiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii iar după abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu şi instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti, a fost promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional.

Tricolorul devenea astfel steagul naţional al tuturor românilor. Culorilor li se atribuia pentru prima dată o semnificaţie: roşul semnifică frăţia, galbenul exprimă bogăţia ogoarelor, albastrul semnifică libertatea. Culorile erau împărţite egal pentru a reprezenta principiul egalităţii, iar orientarea în sus semnifică verticalitatea.

Primaria-Tecuci-ziua-nationala-a-drapelului-2018

Dar, abia după Unirea Principatelor putem spune că Tricolorul devine steagul național al românilor, fapt consfințit  în 22 iunie 1861 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Prin Constituția din 1866 s-a stabilit ordinea şi dispoziţia verticală a culorilor: albastru la hampă, galben la mijloc, iar roşul la margine.

După  înfăptuirea României Mari la 1 Decembrie 1918, drapelul oficial a rămas în continuare cel tricolor, cu fâşiile dispuse vertical şi fără stemă în centru.

După instaurarea regimului comunist s-a luat decizia adăugării pe centrul drapelului a stemei republicii.

În timpul revoluției din 1989, din dorința de a se înlătura însemnele  comuniste, stema  a fost, simbolic, tăiată  de pe drapel.

Primaria-Tecuci-ziua-drapelului-2018

Potrivit Constitutiei din 1991 drapelul naţional urma să nu mai conţina nici un element heraldic, o eventuala Stemă urmând a fi folosită separat pentru însemnele oficiale.

În iunie 2013, Comisia pentru revizuirea Constituţei a adoptat un amendament la legea fundamentală prin care se introduce Stema Naţională pe drapelul României. Stema va fi aceeaşi ca cea votată prin lege organică, în 1992.

În acest an al Centenarului, cu profundă rezonanță istorică pentru toți românii, drapelul rămâne simbolul care ne însuflețește aspirațiile și în fața căruia inima noastră trebuie să vibreze.

 

Serviciul Comunicare – Registratură
Primăria municipiului Tecuci


Comentariile sunt închise.